Am început Softmagazin, o afacere pentru profit în industria de soft în 2003. Dezvoltăm software, iar proiectul nostru principal este un software de estimare a construcțiilor vândut în România, Republica Moldova și de curând în America de Nord.

Am început activitatea pentru profit și am folosit o parte din profitul nostru pentru a sprijini misiuni creștine. În urmă cu câțiva ani, am început să mă întreb: Cum pot să integrez credința mea în munca mea de zi cu zi? Cum îl pot onora pe Dumnezeu cu afacerea mea? Cum pot să iubesc și să slujesc mai bine angajații, clienții și partenerii mei? Cum pot converti afacerea mea pentru profit într-o afacere ca misiune cu o misiune clară și un profit sustenabil?

Când am început Softmagazin, am decis să facem afaceri cu integritate. Acest lucru era neobișnuit în România la acea vreme, chiar dacă eram creștini. Dumnezeu a făcut o schimbare în viața noastră în 2003 și am decis să nu dăm mită, să declaram toate veniturile și salariile pentru angajați și să folosim doar software licențiat. Acest lucru nu a fost foarte ușor, dar Dumnezeu a purtat de grijă în fiecare situație. De exemplu, am început să dezvoltăm software-ul nostru folosind o versiune de test gratuită pentru Microsoft Visual Studio. Când versiunea de testare a expirat, nu eram pregătiți să cumpărăm versiunea completă și nu știam ce putem face. Așa că m-am rugat și i-am cerut lui Dumnezeu să ne ne dea o soluție. A doua zi, am participat la un eveniment și am întâlnit un angajat de la Microsoft și l-am întrebat ce soluție are pentru mine. El mi-a povestit despre Microsoft Empowering Program pentru start-up-uri și am descoperit că aceasta era cea mai bună soluție pentru noi pentru a licenția toate programele de care aveam nevoie.

Obișnuiam să trăiesc într-o realitate divizată, să merg la muncă pentru a face bani, eventual să folosesc o parte din bani pentru misiunea bisericii și să merg la biserică în weekend pentru a-l sluji pe Dumnezeu. Nu am fost confortabil cu această mentalitate și am simțit că ceva nu este în regulă. În 2012 am participat pentru prima dată la Forumul Liderilor Creștini din Europa și Dumnezeu mi-a vorbit despre domnia lui Cristos peste toată viața mea. Am început să citesc și să vorbesc cu oamenii despre asta și să-l întreb pe Dumnezeu cum pot integra credința mea la locul de muncă și cum pot să-l slujesc cu afacerea mea de software.

Mi-am dat seama că angajații, clienții și partenerii mei sunt aproapele meu și Dumnezeu m-a chemat să îi iubesc și să îi slujesc. Eram distant față de colegii mei și îi vedeam ca pe un instrument folosit pentru atingerea obiectivelor organizației. Dumnezeu a schimbat mintea mea și am început să mă rog pentru ei în fiecare dimineață, special pentru cei cu care urma să mă întâlnesc în acea zi. Am început să ieșim în oraș, să mâncăm împreună și să discutăm ceva care nu are legătură cu munca noastră. I-am invitat la noi acasă, împreună cu familiile lor, să ne jucăm împreună. Au fost multe oportunități de a împărtăși Evanghelia cu ei atunci când au întrebat despre credința noastră. Locul nostru de muncă a început se semene mai mult cu o familie. Am citit o carte despre bucuria de la serviciu și mi-am dat seama că, dacă nu au libertate, nu pot fi fericiți, așa că am început să fac o tranziție către o echipă auto condusă, care să ia decizii pentru afacere și să-și asume responsabilități.

De asemenea, mi-am dat seama că activitatea noastră de software are o valoare inerentă în fața lui Dumnezeu. El ne-a oferit capacitatea și mandatul de a crea software folosit pentru binele comun, în industria construcțiilor.

Am început să-mi folosesc abilitățile de antreprenoriat pentru a-i împuternici pe cei care au într-adevăr nevoie să facă afaceri pentru gloria lui Dumnezeu. În 2016, am organizat o tabără de fotbal și un proiect de construcție a unui teren de joacă într-o școală foarte săracă din apropierea Brașovului. Viorel, portarul acestei școli, ne-a întrebat cine suntem și de ce facem toate acestea. Duminica viitoare am început să citim Evanghelia după Ioan în casa lui împreună cu prietenii și familia lui. Viorel și soția sa mi-au povestit despre visul lor de a deschide o brutărie pentru comunitatea lor, în curtea lor. Am fost foarte încântat să îi ajut cu finanțe și să-l mentorez pe Viorel în timp ce au început să muncească din greu pentru a-și aduce la viața visul lor. Doi ani mai târziu, au deschis brutăria și acum ei sunt o binecuvântare pentru comunitatea lor, oferindu-le oamenilor pâine proaspătă și invitându-i în casa lor Duminica să citească Biblia împreună.

Anul trecut am terminat proiectul cu Viorel și l-am rugat pe Dumnezeu să-mi arate o altă familie care are nevoie de ajutor. L-am cunoscut pe Francisc din Freetown, Sierra Leone în 2012, când am fost acolo într-o vizită cu World Made Flesh. Ei ajută copiii și tinerii dintr-o o zonă foarte săracă numită Kroo Bay. Francis m-a vizitat în urmă cu doi ani și m-a întrebat despre posibilitatea de a începe o afacere, de a crea locuri de muncă pentru tineri din Kroo Bay, ajutându-i să lucreze cu demnitate și să se întoarcă la școală în același timp. Anul trecut, Francis a revenit la mine cu ideea de a începe o fermă de pui unde să angajeze tinerii din Kroo Bay. Am creat împreună un model de afaceri, a început un ONG, numit Bringing Hope SL, s-a conectat cu oameni cu experiență în acest domeniu, iar acum este în proces de a închiria un teren pentru acest proiect. Îl mentorez în această aventură, ne întâlneim pe Skype în fiecare săptămână, discutăm despre proiect și ne rugăm împreună.

Am început să citesc despre Afaceri ca misiune acum patru ani și am fost încântat de acest concept. Am auzit despre Conferința BAM de la București și am participat la această conferință anul trecut. Am fost fericit să întâlnesc unele dintre persoanele care au scris cărți și au înregistrat video pe aceasta temă. După această conferință, Dumnezeu mi-a dat o viziune despre cum pot crea un nou model de business pentru Softmagazin astfel încât să fie afacere ca misiune cu o misiune reală și un profit sustenabil. Viziunea este să extindem piața noastră, să adaptăm și să vindem software-ul nostru în America de Nord și să începem o școală IT în Sierra Leone, ajutând tineri de acolo să devină programatori și să dezvolte software pentru piața din Statele Unite.

Viziunea mea personală și de afaceri este să aduc speranță săracilor, împuternicind indivizii să facă afaceri, astfel încât să își poată ajuta comunitățile să iasă din sărăcie. Am un vis: comunități precum Kroo Bay din Free Town, Sierra Leone și Garcini din Sacele, România, să devină un loc minunat pentru a trăi, cu ateliere, școli, grădinițe, case frumoase, parcuri, locuri de joacă, spitale și biserici.

Descoperă mai mult pe site-ul Softmagazin!

Articolul anteriorKenosis Design
Articolul urmatorSpero Prod