În luna Noiembrie 2019, am vizitat pe Florina și soțul ei Mark la Drăgănești, Județul Olt. Florina este misionară în Drăgănești Olt și a deschis acolo un atelier unde învață femeile din comunitate croitorie și le oferă un loc de muncă decent.
Ce faceți voi aici și de ce faceți ceea ce faceți?
Chemarea mea este să lucrez cu copii și femeile. Sunt misionară din 2009 și lucrând cu copiii, mergând la ei acasă, am observat că drama, problemele, necazurile și certurile lor vin din lipsa locurilor de muncă. Deseori când aveam americani în vizită le duceam pachete cu făină, zahăr și alte alimente. De multe ori m-am gândit, ce o să facă oamenii aceștia după ce se termină? Și oricum, nu poți să trăiești numai cu un kilogram de zahăr, făină și un litru de ulei. Dumnezeu mi-a pus o povară, o dorință în inimă de a-i ajuta material. Nu știam cum și mi-am dat seama că trebuie să existe un loc de muncă ca să îi pot ajuta.
Pasiune mea, înainte de a fi misionară era să croșetez și să cos, să fac lucruri de mână. Mi-a zis cineva că dacă vrei să faci afaceri, să faci lucrul la care ești cel mai bun. Eu cel mai bine mă pricep să croșetez.
Vizitând copii acasă, m-am împrietenit cu mamele lor și după aceea am început să le învăț să facă fulare. M-am gândit că dacă vor face fulare și le vor vinde, își vor face bani pentru familie, dar nu a fost așa, pentru că suntem într-o zonă unde oamenii nu cumpără fulare lucrate de mână. Oamenii aici nu au locuri de muncă, și își cumpără haine foarte ieftine de la second hand sau de la piață. Ei nu sunt interesați de lucrul de mână. Poate să fie orcât de valoros.
Am trecut prin tot felul de faze. Prima întrebare era ce să fac? Mă opresc, renunț la idee? Nimeni nu cumpără fulare și nu au ce să facă femeile cu ele. Merg mai departe?
M-am rugat să înțeleg care este voia Domnului. Această activitate necesita timp, gândire, bani, efort. Întrebarea mea era dacă Dumnezeu vrea să fac lucrul acesta. Să continui să le învăț pe femei sau pierd timpul? Întotdeauna am înțeles așa în sufletul meu că Dumnezeu vrea să merg înainte, vrea să continui lucrul acesta. În paralel cu lucrare de misiune, programe cu copii, vizite la femei, studiu biblic, am început să le ajut să facă bani.
Am auzit despre etsy.com, un web site unde oamenii vând numai lucruri de mână. Platforma vinde cel mai bine în America. Am pus produsele pe etsy.com. Eu făceam de exemplu primul fular, apoi le arătam modelul și le învățam să facă ele. Am văzut că nu se vând bine, și am încercat să facem și altceva. Am căutat tot felul de lucruri care se pot face de mână ca să îmbunătățesc gama. Am depășit 100 de produse diferite în final, din dorința de a vinde și de a le ajuta să facă bani. Am avut echipe care au venit în vizită, ei au văzut ce facem noi și mulți au cumpărat. Le-am învățat pe femei să lucreze frumos, să lucreze bine și foarte mulți au cumpărat de la noi așa. Am început să vindem mai mult la persoane care ne vizitau decât am vândut pe internet.
O femeie pe care nu am cunoscut-o, mi-a fost recomandată. Soțul ei a plecat în Germania să lucreze și o dată ce a ajuns acolo a uitat de familie. Ea a rămas singura, cu doi copii, fără loc de muncă și cu nici o posibilitate de a-și îngriji copii și de a-i trimit la școală. Era o femeie harnică, devotată familiei dar pur și simplu fără nici o posibilitate. M-a întrebat dacă pot să îi dau de lucru. Efectiv nu am avut ce să îi dau de lucru, dar atât m-a durut lucrul acesta, îmi părea rău de situația în care se afla și vroiam să o ajut. M-am rugat la Dumnezeu și am întrebat ce sa fac? Ce să îi dau de lucru? Am învățat-o să facă ceva de mână, niște coliere frumos lucrate și s-au vândut toate. Ea a mai lucrat la croitorie, am cumpărat o mașină de cusut, am cumpărat cărți, am folosit youtube.com și am petrecut săptămâni întregi învățând croitoria de la zero, cum înveți o limbă străină. De multe ori am stat până noaptea târziu. Copii erau mici și ziua trebui să mă ocup de ei, de familie, de misiune și seara stăteam și învățam croitorie, de dragul ei. Încet, am învățat, am început să facem produse și le vindeam. Am început cu tricouri, să lucrăm pe comandă, să facem retușuri și reparații. Am vândut și pe internet dar nu foarte mult pentru că ne lipsesc pozele. Eu m-am concentrat pe a ajuta oamenii și nu am avut timp pentru poze și promovare.
Am avut foarte mulți oameni care au venit și au văzut atelierul nostru și ce facem și toți îmi spuneau că trebuie să pun povestea pe internet. Eu nu știu să fac asta, îmi vine greu să îmi fac reclamă. Eu vreau să ajut femeile. Eu nu am vrut să încep o afacere, lucrurile au mers într-acolo. Sonia venea și lucra, mă întâlneam cu ea zi de zi, nu era angajată, am vorbit cu soțul meu Mark și am decis să mergem prin credință și să o angajam pe asociația Maria Naomi, chiar dacă nu aveam comenzi suficiente. Prima lună am plătit salariul și contribuțiile ei la stat din banii noștri de familie. Eram pregătiți să mergem așa până când Dumnezeu va aduce o rezolvare. Nu știam de unde, când și cum. Am început să avem mici vânzări, să învățăm și să creștem.
Care sunt provocările actuale?
Ne lipsesc oamenii cu care să lucrăm. Dacă aș avea un om cu care să lucrez în echipă, eu să mă ocup de vânzări și el sau ea să se ocupe de promovare, de poze și de vânzare, cred că am face o treabă excelentă, am putea angaja aici mii de oameni.
Care sunt produsele sau serviciile pe care le oferiți acum?
Croitoria merge cel mai bine, și am mai dezvoltat un produs, șervete reutilizabile pe care îl vindem pe Facebook și Amazon. Am avut musafiri din America, a venit o doamna cu un astfel de șervet și mi-a zis: Uite, ați putea face un șervet cu ceară. Am ignorat complet sfatul ei, dar un an mai târziu am avut musafir o doamnă din Anglia și m-a întrebat dacă nu am niște materiale pe la atelier că vrea să îi arate unui alt coleg care are albine cum să facă șervete reutilizabile cu ceară de albine. M-am gândit că dacă e a doua oară când aud despre asta, poate că nu e chiar așa o mare prostie. Eu eram în căutare de produse și tot timpul aveam antenele întinse, să văd ce să mai fac să meargă pe piață. Am decis să încercăm. Am cumpărat un kilogram de ceară, am încercat-o, am văzut cum iese, am învățat despre purificare și am încercat tot felul de modele timp de 8 luni ca să dezvoltăm un mic atelier unde să le producem. Am depășit tot felul de obstacole, mi-am făcut în final un design propriu, de material, am comandat în China bumbac organic. Acum cumpăr din Turcia bumbac organic. Designul nostru pe material este foarte frumos, apreciat și am vândut multe. Acesta este produsul cel mai vândut până acum, dar tot nu am găsit un canal de distribuție potrivit. Pe Amazon aș putea vinde foarte mult dacă aș ști cum. Amazon este o mașină foarte complicată și eu ori mă ocup de Amazon, ori de producție și de oameni. De curând am întâlnit o persoană, care este creștină și vinde pe Amazon. El căuta produsul Food Wraps să îl vândă pe Amazon. Am decis să lucrăm cu el și vom vedea unde va conduce asta. În același timp mă lupt să fac un website cu produsele noastre, dar avem nevoie de oameni care să ne ajute la asta. Bee reusable este brandul nostru, e un joc de cuvinte, bee de la albine și be de la a fi reutilizabil. Durează mult să ajungem să avem un brand recunoscut.
Care este viziunea ta pe termen lung?
Visul meu, l-am primit de la Domnul într-o seară când lucram târziu, era trecut de 12 noaptea, trebuia să termin un pachet de produse comandate și să le trimit. Lucram singură pentru că femeile au program și eu lucram restul timpul să termin ce mai trebuia, să putem trimite produsele la timp. În seara respectivă, mă rugam și am zis, Doamne, dacă cu cinci pâini și doi pești aduse de un băiat ai hrănit cinci mii de oameni, bărbați, eu îți aduc tot ce am, mâinile mele, gura mea, întreaga mea ființă, dar te rog, cel puțin cinci oameni trebuie să fie hrăniți de aici. În acel moment am simțit că Dumnezeu îmi întoarce înapoi rugăciunea și îmi spune că exact asta vrea să facă. Cinci mii de oameni să fie hrăniți. Când am primit înapoi răspunsul, am fost copleșită de planul lui Dumnezeu și totul s-a transformat dintr-o dată într-o bucurie și o viziune, am știut ce urmează, am știut unde mă duce Dumnezeu. Am știut ce se va întâmpla. Asta este viziunea mea acum. Omenește, nu știu cum se va realiza, ce știu, este că lucrez în fiecare zi atât cât știu și atât cât pot, am făcut mari progrese, dar suntem încă departe. Food Wraps a început să se vândă și în România, am participat la târguri cu el și l-am vândut așa la rece, fără ca oamenii să știe despre el prea multe. Cred că este un produs care are viitor pentru că este reutilizabil, ecologic, natural și poate să fie spălat. Are toate caracteristicile unui produs de succes.
Ce impact aveți în viața femeilor cu care lucrați?
Impactul este foarte mare. Prima femeie pe care am angajat-o, tremura toată la început. Nu putea să lucreze fără să tremure, mai ales când tăia materialul. Avea o lipsă de siguranță, traume, probleme de familie care au afectat-o. S-a dezvoltat, am văzut cu ochii mei cum a înflorit. E una dintre cele mai funny acum, foarte bună la ce face și deschisă la a asculta Evanghelia. Dumnezeu a lucrat în familia ei, așa cum am spus la început, soțul ei a plecat în Germania și nu l-a mai interesat de familie. Ne-am rugat pentru ea și anul acesta în primăvară, soțul ei s-a întors la familie și s-au căsătorit legal. Și ea spunea că Dumnezeu a ajutat-o. I s-a oferit alt loc de muncă, mai bine plătit, dar nu a vrut să plece din cauza colectivului. Aici noi suntem prietene. Când au nevoie de ajutor sau o zi liberă eu niciodată nu am spus nu. Și eu mă pot baza pe ele. Am plecat trei săptămâni în Anglia și am lăsat atelierul pe mâna lor, cu bani cu tot. Am dezvoltat încredere una în alta. Ele știu că le iubesc, văd că îmi pasă de ele și tot ce fac, fac cu pasiune și dorința de a le ajuta. Au mare încredere în mine și eu în ele deși nu sunt credincioase încă.
Interviu realizat de Adrian Buhai, Noiembrie 2019