În luna Octombrie 2019, am vizitat Turbocam România din Târgu Mureș. Turbocam a început în 1985 în Statele Unite și a crescut de la 25 angajați, la o companie cu peste 1000 de oameni și fabrici în șapte țări. Turbocam produce componente pentru motoare turbo prin prelucrare în 5 axe și tehnologii relaționate, în principal pentru industria auto, energetica si aeronautică. Sorin Ignat, Director General al fabricii din România m-a primit la el în birou și am discutat despre modul în care ei fac afaceri aici în România. Când am intrat în biroul lui modest, în timp ce așteptam să termine conversația pe care o avea la telefon, am putut citi pe un perete misiunea companiei lor: Turbocam există ca afacere cu scopul de a-L onora pe Dumnezeu, creând bunăstare pentru angajați și susținând slujirea creștină pentru Dumnezeu și pentru oameni. Pentru mulți, aceste cuvinte nu au semnificație puse împreună. La fel erau și pentru mine cu câțiva ani în urmă.
De când colaborați cu Turbocam?
In Noiembrie 2008, niște frați din Olanda m-au contactat prin biserică și mi-au spus că Domnul îi trimite să deschidă o fabrică în Târgu Mureș. Eram într-o situate mai delicată, fosta mea întreprindere era în reorganizare și am văzut asta ca pe o oportunitate. Se închidea o ușă și se deschidea o altă ușă.
Ce diferență face faptul că aveți ca misiune să onorați pe Dumnezeu?
Poti sa-L onorezi pe Dumnezeu de oriunde ai fi. Eu caut sa duc dovada mărturiei creștine oriunde sunt. Firma are totul la vedere. Toți oameni au contracte de muncă cu salariile reale declarate. Sunt relații de muncă ce se bazează pe principii creștine. Nu se minte, nu se fură. Nu ne limităm la a angaja creștini. Cine ni se alătură este bine venit cu condiția să se alinieze la principiile noastre. Dacă nu se poate adapta îl lăsăm să plece în altă parte. Managerii de la un nivel în sus, trebuie nu numai să respecte principiile noastre, dar și să le îmbrățișeze și să le promoveze în colectivul lor. Ședințele de management le deschidem cu rugăciune, ne încurajăm unii pe alții să avem încredere. Au fost și perioade mai dificile dar am fost întotdeauna călăuziți de faptul că Dumnezeu va purta de grijă. Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, el va purta de grijă, este motoul nostru. La finalul materialelor noastre avem scris acest motto (Ps 37:5)
Cum arată asta pentru un muncitor din fabrică creștin sau necreștin?
Noi susținem misiunile creștine. Douăzeci la sută din profit este destinat susținerii lucrărilor creștine. De exemplu, Centrul de Copii Orfani Livada, International House of Prayer, Asociatia Coming Home.. Angajații adună pachete pentru cei dezavantajați. Avem un fost manager al nostru pe care îl susținem acum să fie misionar. Avem o asociație Roman Woodworks care lucrează cu copii proveniți din centrele de plasament. La o anumită vârstă orfelinatele nu îi mai primesc și devin vulnerabili. Ei fac mobilier din paleți pe care îl vindem în Olanda si altora interesati sa sprijine cumparand.
Cum vă raportați la parteneri și furnizori?
Partenerii ne cunosc, ne respectă, dar unii dintre ei se și cramponează de credința noastră. De exemplu avem un partener, cel mai mare partener al nostru care ne-a și recomandat celorlalți clienți, și ne-a sugerat să fim puțin mai prudenți atunci când comunicăm mesajul nostru, deoarece în America nu este corect din punct de vedere politic.
Cum faceți echilibru între a investi în oameni și profit?
Nu suntem orientați pe profit. Când vine vorba de o decizie care ar afecta locurile de muncă sau drepturile salariaților și profit, întotdeauna alegem prima variantă, De exemplu în ianuarie când 15% din impozit s-a mutat de la angajator la angajat, noi am mărit imediat veniturile lor ca să nu piardă ceva.
Crezi că ar putea exista o comunitate de învățare pentru oameni care fac Afaceri ca Misiune în România?
Conceptul este foarte bine dezvoltat în America, la noi în Romania au fost câteva inițiative dar s-au stins.
Afacerea ca misiune nu înseamnă numai a dona, sau a sponsoriza ci înseamnă un mod de viață prin care creezi bunăstare pentru alții.
Partenerii din Olanda sunt mai deschiși pentru asta, au o viziune despre cum să atingă România, cum să creeze bunăstare aici.
Cunosc oameni care spun că fac afaceri ca misiune în România, dar atunci când ascult ce spun angajații despre ei, observ că nu fac, din păcate!
Interviu realizat de Adrian Buhai, Octombrie 2019